Pentru seniorii singuri, toate încep și se termină în același fotoliu.
SKIP la vară
Când nimeni nu te mai invită nicăieri, vara poate dura o eternitate.
Pentru sute de mii de seniori singuri din mediul urban din țară, cele 100 de zile de vară nu înseamnă vacanțe, excursii sau ieșiri, nu înseamnă drumeții sau weekenduri petrecute alături de cei dragi, ci doar aceeași zi, pe repeat de zeci de ori.
Nu pentru că nu ar avea unde să meargă, ci pentru că nu au cu cine.
Atunci când nimeni nu îți spune „Hai să mergem…”, nu îți rămâne de ales decât să dai skip la vară și să îți petreci toate zilele în același fotoliu, în aceeași casă goală.
Cu ajutorul tău, peste 300 de vârstnici însoțiți de voluntari pot schimba fotoliul în care își petrec toată vara pe un loc în autocarul care îi va duce în excursia de o zi pe care le-o pregătim.
vârstnici duși în excursii
de excursii organizate
participanți
Schimbă un fotoliu cu o zi de vacanță
Pentru un senior singur, o excursie nu înseamnă doar un drum cu autocarul. Înseamnă o zi în care iese din casă, stă la masă cu alți oameni, vede locuri noi și simte că cineva s-a gândit la el.
Apasă pe un fotoliu și alege cum vrei să-l transformi într-o zi de vacanță!
Primește pozele din vacanță
Lasă-ne datele tale și îți trimitem pe e-mail fotografii și vești din vacanțele seniorilor.












