O societate civilizată este una care își respectă vârstnicii.
Ei sunt cei care ne-au oferit atât de mult și nu ar trebui să sufere în tăcere, apăsați de o singurătate care îi îmbolnăvește.
Sprijinul tău înseamnă că fiecare vârstnic din programul Niciodată Singur este vizitat și contactat săptămânal de un voluntar, este ajutat la cumpărături sau vizite la medic, este invitat la restaurant sau primește mese calde de sărbători, merge într-o excursie gratuită pe an, primește un cadou și este sărbătorit de ziua lui. Iar vârstnicii cu venituri reduse primesc și un ajutor material pentru alimentele de bază.
Cu Niciodată Singur, seniorii au o familie care le poartă de grijă!
Fără oameni ca tine, acest lucru nu este posibil!
Dacă și tu crezi, ca și noi, într-o bătrânețe trăită cu demnitate, iată cum te poți implica, fără să te coste nimic.
De anul acesta, conform ordinului 1679/2022, companiile pot depune, în termen de 6 luni de la depunerea declarației de profit/venit, formularul 177 prin care solicită ANAF redirecționarea către un ONG a sumelor nefolosite în cursul anului.

Ne-am bucura ca acesta să fie primul pas pentru a intra familia Niciodată Singur, unde vei întâlni cei mai frumoși oameni de pe pământ! Sunt cei care dăruiesc timp, grijă și dragoste vârstnicilor prea singuri din România!
Ce am realizat în 2022
mese de sărbătoare
22 mese de sărbătoare în 8 orașe din România, cu un total de 672 de participanți. Am sărbătorit împreună Paștele, Ziua Vârstnicului și Crăciunul. Este cel mai mare număr de evenimente de sărbători organizate de când există Niciodată Singur
excursii de vară
7 excursii de vară organizate pentru seniorii Niciodată Singur, în care s-au bucurat de o zi de vacanță 200 vârstnici.
activități
106 activități de socializare organizate la Centrul de Socializare al Seniorilor Niciodată Singur din București. Centrul a fost deschis în luna iulie 2021 și este vizitat zilnic de vârstnicii care se simt singuri.
ieșiri
32 ieșiri culturale sau de petrecere a timpului liber în care seniorii au mers la teatru, film sau muzee
cadouri
1045 cadouri oferite beneficiarilor din 6 cămine de vârstnici din București, Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Constanța și Brașov.
pachete
peste 500 cadouri, pachete cu alimente sau mese calde duse la domiciliu.