Astăzi, pe 1 octombrie 2024, am deschis Centrului de Socializare Niciodată Singur Ploiești, un program dezvoltat de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și susținut de Dr. Max. Evenimentul a avut loc de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, ziua în care celebrăm poveștile de viață, curajul și puterea seniorilor care ne inspiră în fiecare zi.
După modelul Centrului de Socializare din București, deschis acum 2 ani, noul centru oferă seniorilor din Ploiești șansa de a fi parte dintr-o comunitate care îi ajută să se simtă mai puțin singuri și să poată redescoperi bucuria vieții, chiar și la o vârstă înaintată.
Activitățile centrului sunt adaptate nevoilor seniorilor și sunt dezvoltate împreună cu specialiști din diverse domenii. Acestea includ activități de socializare, activități sportive adaptate vârstei, ateliere creative sau ieșiri în comunitate, la diferite evenimente. Centrul de Socializare va funcționa de luni până vineri, în intervalul 10-13, pe Strada Andrei Mureșanu nr. 20 din Ploiești. Participarea este gratuită pentru vârstnici.
În 2021, Dr. Max s-a alăturat eforturilor Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor cu obiectivul principal de se implica în susținerea uneia dintre cele mai sensibile comunități din România, cea a persoanelor vârstnice de peste 65 de ani, care trăiesc cel mai adesea în singurătate.
Un an mai târziu, in 2022, Dr. Max a sprijinit deschiderea primului Centru de Socializare pentru Seniorii Singuri din România, o inițiativă pe termen lung, care în aceasta lună continuă cu deschiderea celui de al doilea centru, la Ploiești.
Din 2016, prin programele pe care le derulează în 11 orașe din România, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este prezentă constant în viața a peste 500 de vârstnici care se confruntă cu sentimentul de izolare și singurătate. Un studiu național realizat în 2021 de către asociație arată că 1 din 4 vârstnici din mediul urban se confruntă cu un grad sever se singurătate. Singurătatea crește riscul unui atac vascular cerebral, de a dezvolta boli coronariene sau pe cel de hipertensiune arterială. Singurătatea prelungită are efecte potențiale și asupra mintale, cum ar fi anxietatea și depresia.