Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, cu susținerea Dr.Max, deschide primului centru de socializare destinat vârstnicilor singuri din România

  • Home
  • Uncategorized
  • Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, cu susținerea Dr.Max, deschide primului centru de socializare destinat vârstnicilor singuri din România

Parteneriatul dintre Farmaciile Dr.Max și Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor continuă, iar în 2022 se concretizează și prin deschiderea primului centru de socializare al vârstnicilor singuri din România. Inițiativa este una pe termen lung, iar obiectivul acesteia este susținerea uneia dintre cele mai sensibile comunități din România, cea a vârstnicilor de peste 65 de ani, care trăiesc, cel mai adesea, în singurătate.

Este al doilea an de parteneriat între Dr.Max și Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și ne continuăm promisiunea de a asculta oamenii, mai ales pe aceia care au cea mai mare nevoie de acest lucru. Donația este rezultatul unei ample campanii de comunicare prin care compania a donat 1 leu pentru fiecare produs marcă proprie Dr.Max cumpărat, în perioada 20 mai – 20 iunie 2022. Prin acest demers, dăruim împreună bătrânețe fără singurătate seniorilor care fac parte din programul Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, prin deschiderea primului centru de socializare al seniorilor singuri din România. Cu ajutorul acestui parteneriat, centrul de socializare dedicat seniorilor, deschis în București, pe Intrarea Mântuleasa numărul 4, va putea susține diferite activități construite pornind de la nevoile acestora. Fiecare zi a săptămânii are o tematică axată pe sănătate, acțiuni utile, psihologie, artă, precum și o zonă recreațională.

Astfel, seniorii care vor vizita centrul se vor putea bucura de activități inter-generaționale, sesiuni de sport adaptate vârstei acestora, ateliere de tricotat, cursuri de limbă străină, pentru a promova cultura voluntariatului în viața vârstnicilor. În plus, pentru a le oferi și suport psihologic, centrul va organiza grupuri de suport pe diverse teme asociate cu singurătatea, toate susținute cu ajutorul unor specialiști în domeniu.

Deschiderea primului centru de socializare al seniorilor din România vine în completarea programului deja susținut anul trecut de parteneriat. Rezultatele din 2021 au arătat că românii sunt deschiși să sprijine această cauză, campania dublând numărul de seniori care au intrat în programele Asociației. În plus, s-au format trei noi echipe locale ale Asociației în țară – la Iași, Cluj-Napoca și Brașov, în felul acesta ajutând și mai mulți vârstnici care resimt singurătatea zi de zi.

Obiectivele pentru anul acesta sunt și mai curajoase: deschiderea primului centru de socializare pentru seniorii singuri care să le ofere acestora un loc unde își vor putea spune poveștile de viață și unde vor putea participa la activități care să le îmbunătățească viața fiecare zi.

În calitate de partener principal, Farmaciile Dr.Max continuă să susțină și activitățile programului Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, prin care beneficiarii se bucură de companie și socializare în cadrul unor mese festive pentru celebrarea Zilei Vârstnicului, sărbătoarea Crăciunului sau a Paștelui.

„Impactul relațiilor sociale asupra sănătății este la fel de important precum alți factori de risc, mai ales atunci când vorbim de seniorii noștri. Îmbunătățirea vieții acestora este obiectivul principal al campaniei „Împreună alături de oameni”. Prin deschiderea centrului de socializare al seniorilor încercăm să le oferim cât mai multe șanse de a se bucura de prezența altor oameni care să îi încurajeze să își spună poveștile

Camelia Naciadi, Chief Commercial Officer A&D Pharma – Dr.Max Group

Interacțiunea socială joacă un rol vital pentru sănătatea fizică, dar și emoțională a seniorilor, iar în România, de cele mai multe ori, bătrânețea este despre foarte multe uși închise și despre izolare.

„1 din 4 persoane de peste 65 de ani resimte acut singurătatea, iar 3 din 10 vârstnici nu au cu cine socializa. De aceea, este foarte important să le creăm un mediu care să invite la cât mai multă interacțiune. Seniorii devin mai comunicativi atunci când se simt parte dintr-o comunitate. Socializarea și petrecerea timpului liber cu scopul satisfacerii nevoilor afective, de recunoaștere socială, de manifestare a experienței de viață, poate face minuni în cazul vârstnicilor.

Cătălin Dinu, Director Executiv Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor.

  • 0800-123456 (24/7 Support Line)
  • info@example.com
  • 6701 Democracy Blvd, Suite 300, USA